Ghicitoare

Cine mai zboară cu aripile frânte? Cine mai picură din paharul secat?
Nici o ghicitoare nu rămâne fără răspuns. Sau cel puţin aşa sperăm. Probabil că fără noi se întâmplă multe, şi se şi dau multe răspunsuri la ghicitori. Ţi-ai dori un răspuns la ghicitoarea din tine? Şi eu ţi l-aş da. Mă uit în ochii tăi adânci şi simt roşul ce-ţi lipsea dintr-o perspectivă aproape perfectă. Îţi pun în palmă cinci la sută roşu. Nu mai ai ce face. Vopseaua îţi intră uşor în piele şi dintr-o dată ai o culoare în plus. Eşti altcineva? Nu mai ştiu să răspund. Ţie nu-ţi mai pot răspunde. Pentru că eşti altcineva, cu o culoare în plus. Am crezut într-un răspuns? Totul ajunge să fie o întrebare.
Şi dacă nu ştim de la început pentru ce suntem, suntem de fapt un fel de ghicitoare personală. Fiecare pentru el însuşi. Şi din multe întrebări... nu se mai ştie. Fericit sau simplu, vast şi chinuit. Întrebarea în sine duce la nefericire? Sau cumva răspunsurile care zac în noi sunt cele care ne întristează...
Sunt o ciupercă. Şi m-am hotărât să fug din ghicitoarea mea. Fără nici o urmă de regrete, sunt ca un trandafir sensibil de pe planeta unui mic prinţ. Nu am nevoie de versuri ca să exist. E un fals pentru oameni. Eu sunt de fapt şi atât. Două versuri. De ce aş fi eu doar atât? Cu sau fără cuvinte cineva tot te îmblânzeşte până la urmă. Părul meu negru îţi aduce aminte de întunecimea căutării?
Ca un clovn m-am îmbrăcat şi m-am arătat ca o ghicitoare ca mai apoi tot eu să mă dau în spectacol aşa cum sunt de fapt, fără costum. Îmi păstrez zâmbetul pictat ca pe un moft personal. L-aş purta şi în buzunar dacă nu se poate altfel. Mă voi duce mai departe în lume, în căutarea unei ghicitori mai bune pe care să ţi-o spun. Încă nu s-a găsit cea perfectă.